Micile bucurii

Ca sa vorbesc de micile bucurii din viata mea ar trebui de fapt sa vorbesc despre mine. Aceste bucurii ma reprezinta, ma definesc. Dimineata vantul ma trezeste cand sulfa cu putere si imi bate in geam. Patul galben-rosiatic de frunze il imprastie in toata curtea. Catelusa este la locul ei si dor botul se mai vede si se uita cum danseaza frunzele conduse de vant. Eu si ea, suntem singurele care ne uitam la acest spectacol neanuntat.

Imi place sa ma uit la prietenul meu care doarme, are tot patul acum la dispozitie si cum ii cad puii de perna din pat si apoi ii cauta pana se enerveaza si se trezeste si ii ia de jos. Catelusul doarme cu el. E ca si copilul nostru. Dimineata face ture de la culcusul lui la noi in pat ca sa ii dam drumul afara. E tare amuzant. Eu rad si el se enerveaza.

Langa casa mea e o gradinita si imi place sa ma uit la copiii care sunt somnorosi, atat de somnorosi, ca abia tin in mana lor mica jucaria preferata pe care o iau cu ei la gradi.

Dupa ce ii fac cafeaua prietenului meu, in sfarsit da semne ca se trezeste si are aceeasi fata ca acei copiii de mai devreme. El a inlocuit jucaria preferata cu cafeaua preferata. Dupa ce ii fac cafeaua si se trezeste ii urez “buna dimineata” si se mira de energia pe care o am asa de dimineata, dar eu m-am trezit demult…

Apoi ma afund in cartea mea pe care o citesc acum. Acolo nimeni nu ma judeca, nimeni nu ma deranjeaza. Ea este prietena mea. Dupa cartea mea urmeaza florile. Am putine care imi plac dar sunt alese cu mare grija. Cand sunt nervoasa, le curat de frunze uscate, le ud si ca prin farmec, ma calmeaza. Cremele mele, demachiatul, apa tonica, exfoliantul, cerceii preferati sunt urmatoarele pe lista bucuriilor. A venit timpul sa renunt la pijamalele preferate, care imi aduc zilnic aminte de caldura din imbratisarea mamei.

Zambetul unui copil care imi iese in cale cand ma duc sa fac cumparaturi si isi lasa capul pe spate sa ma vada mai bine imi aduce instantaneu un zambet. Cum sa nu te umpli de fericire la acest gest al copilului.

Mirosul clementinelor, al portocalelor aduc spiritul sarbatorilor care se apropie mai aproape de mine si zambetul iar apare pe fata mea. Nu am nevoie de lucruri sofisticate ca sa fiu fericita.
Micile mele bucurii  sunt simple, trebuie doar sa le observam si sa ne bucuram de ele. Simplitatea inseamna frumusetea si simplitatea lucrurilor te face sa te simti implinit cu tine, cu cei din jur. Eu imi traiesc bucuriile asa cum sunt ele, frumoase si cu intensitatea lor. Cu micile bucurii ale vietii nu trebuie sa avem echipament de protectie, nu avem nevoie de prea mult ca sa fim fericiti in viata.

R-R

Tabloul în ulei atârnat pe peretele camerei de închiriat reprezenta un peisaj silvestru la apus de soare.
În stânga privitorului, putea fi văzută reprezentarea unei cabane cu două ferestre: un paralelipiped pentru corpul clădirii, o prismă triunghiulară pentru acoperiș, două dreptunghiuri portocalii străbătute de o cruce neagră pentru ferestre.

În dreapta privitorului, atrăgea atenția reprezentarea unei păduri prin doi copaci destul de impresionanți prin lipsa unor ramuri principale; ciuntiți sau uscați, păreau să adreseze o rugă cabanei din stânga privirii.

La mijloc, se vedea reprezentarea unui curs de apă, întrerupt în centrul privirii de reprezentarea unor pietroaie aflate în apă, formând un fel de cârd de bolovani, mai bine spus de pete cenușii în torentul gălbui de vopsea.

La orizont, aflat în amonte față de reprezentarea cursului de apă, fusese pictat un semi-cerc într-o nuanță mai închisă de gălbui.
Întreaga suprafață a tabloului fusese înmuiată în gălbui-maroniu, sugerând unui privitor din emisfera nordică o posibilă apropiere cu nuanța unui apus de soare în jurul unei date autumnale.

Tenta aceasta, respingătoare pentru unii, trebuie să fi fost totodată atrăgătoare pentru alții și, probabil, motivul principal al achiziționării acestui tablou, din care ezistă și variante cu tentă verde, mov, sau roz.

În schimb pătura de pe patul aflat dedesubtul acestui tablou reprezenta capetele a doi tigri.

În timp ce ascultam cum claxonează pe stradă mai multe mașini anuntând întregului univers înzestrat cu urechi că un cuplu de localnici tocmai strânsese nodul, cum se spune, mi-a trecut fulgerător prin cap gândul că toată viața privim reprezentarea unor realități care ne depășesc infinit și că această reprezentare – peisaj, tigri stilizați, claxoane – nu are mai multă legătură cu Realitatea decât un tablou de duzină, o pătură făcută în China, sau vacarmul unei căsătorii.