Ca sa vorbesc de micile bucurii din viata mea ar trebui de fapt sa vorbesc despre mine. Aceste bucurii ma reprezinta, ma definesc. Dimineata vantul ma trezeste cand sulfa cu putere si imi bate in geam. Patul galben-rosiatic de frunze il imprastie in toata curtea. Catelusa este la locul ei si dor botul se mai vede si se uita cum danseaza frunzele conduse de vant. Eu si ea, suntem singurele care ne uitam la acest spectacol neanuntat.
Imi place sa ma uit la prietenul meu care doarme, are tot patul acum la dispozitie si cum ii cad puii de perna din pat si apoi ii cauta pana se enerveaza si se trezeste si ii ia de jos. Catelusul doarme cu el. E ca si copilul nostru. Dimineata face ture de la culcusul lui la noi in pat ca sa ii dam drumul afara. E tare amuzant. Eu rad si el se enerveaza.
Langa casa mea e o gradinita si imi place sa ma uit la copiii care sunt somnorosi, atat de somnorosi, ca abia tin in mana lor mica jucaria preferata pe care o iau cu ei la gradi.
Dupa ce ii fac cafeaua prietenului meu, in sfarsit da semne ca se trezeste si are aceeasi fata ca acei copiii de mai devreme. El a inlocuit jucaria preferata cu cafeaua preferata. Dupa ce ii fac cafeaua si se trezeste ii urez “buna dimineata” si se mira de energia pe care o am asa de dimineata, dar eu m-am trezit demult…
Apoi ma afund in cartea mea pe care o citesc acum. Acolo nimeni nu ma judeca, nimeni nu ma deranjeaza. Ea este prietena mea. Dupa cartea mea urmeaza florile. Am putine care imi plac dar sunt alese cu mare grija. Cand sunt nervoasa, le curat de frunze uscate, le ud si ca prin farmec, ma calmeaza. Cremele mele, demachiatul, apa tonica, exfoliantul, cerceii preferati sunt urmatoarele pe lista bucuriilor. A venit timpul sa renunt la pijamalele preferate, care imi aduc zilnic aminte de caldura din imbratisarea mamei.
Zambetul unui copil care imi iese in cale cand ma duc sa fac cumparaturi si isi lasa capul pe spate sa ma vada mai bine imi aduce instantaneu un zambet. Cum sa nu te umpli de fericire la acest gest al copilului.
Mirosul clementinelor, al portocalelor aduc spiritul sarbatorilor care se apropie mai aproape de mine si zambetul iar apare pe fata mea. Nu am nevoie de lucruri sofisticate ca sa fiu fericita.
Micile mele bucurii sunt simple, trebuie doar sa le observam si sa ne bucuram de ele. Simplitatea inseamna frumusetea si simplitatea lucrurilor te face sa te simti implinit cu tine, cu cei din jur. Eu imi traiesc bucuriile asa cum sunt ele, frumoase si cu intensitatea lor. Cu micile bucurii ale vietii nu trebuie sa avem echipament de protectie, nu avem nevoie de prea mult ca sa fim fericiti in viata.
R-R
Tabloul în ulei atârnat pe peretele camerei de închiriat reprezenta un peisaj silvestru la apus de soare.
În stânga privitorului, putea fi văzută reprezentarea unei cabane cu două ferestre: un paralelipiped pentru corpul clădirii, o prismă triunghiulară pentru acoperiș, două dreptunghiuri portocalii străbătute de o cruce neagră pentru ferestre.
În dreapta privitorului, atrăgea atenția reprezentarea unei păduri prin doi copaci destul de impresionanți prin lipsa unor ramuri principale; ciuntiți sau uscați, păreau să adreseze o rugă cabanei din stânga privirii.
La mijloc, se vedea reprezentarea unui curs de apă, întrerupt în centrul privirii de reprezentarea unor pietroaie aflate în apă, formând un fel de cârd de bolovani, mai bine spus de pete cenușii în torentul gălbui de vopsea.
La orizont, aflat în amonte față de reprezentarea cursului de apă, fusese pictat un semi-cerc într-o nuanță mai închisă de gălbui.
Întreaga suprafață a tabloului fusese înmuiată în gălbui-maroniu, sugerând unui privitor din emisfera nordică o posibilă apropiere cu nuanța unui apus de soare în jurul unei date autumnale.
Tenta aceasta, respingătoare pentru unii, trebuie să fi fost totodată atrăgătoare pentru alții și, probabil, motivul principal al achiziționării acestui tablou, din care ezistă și variante cu tentă verde, mov, sau roz.
În schimb pătura de pe patul aflat dedesubtul acestui tablou reprezenta capetele a doi tigri.
În timp ce ascultam cum claxonează pe stradă mai multe mașini anuntând întregului univers înzestrat cu urechi că un cuplu de localnici tocmai strânsese nodul, cum se spune, mi-a trecut fulgerător prin cap gândul că toată viața privim reprezentarea unor realități care ne depășesc infinit și că această reprezentare – peisaj, tigri stilizați, claxoane – nu are mai multă legătură cu Realitatea decât un tablou de duzină, o pătură făcută în China, sau vacarmul unei căsătorii.
In cautarea echilibrului
Am atipit si am visat ce vreau sa scriu… Erau probabil cuvinte ce mocneau in mine de aseara. Imi stabilisem niste “obiective” de seara linistita de vineri, cand simti gustul libertatii, cand poti face tot ce vrei cu tine, din tine, cu cei dragi, fara constrangeri si limitari, impuse de un orar… facut de altii si pe care nu il poti asimila mereu.
Un motiv pentru care eram mandra de mine: ma hotarasem sa fac sport, ceva-ul meu necesar, vital, datator de energie la care ma vad nevoita sa renunt pentru altceva la fel de important! A reusit intr-un timp foarte scurt “sa se bage pe sub pielea mea” si sa se instaleze acolo definitiv, sa imi prioritizeze viata si sunt sigura ca in septembrie, imi va demonstra ca toate eforturile si renuntarile vor merita! Eforturi pe care de altfel, eu nu le vad asa, dar pe care le tot puncteaza cei din jur!
Dar sa revin la firul epic! De cand a inceput acest an, dupa o perioada de meditatii, de intocmire de liste de rezolutii (e prima oara cand le scriu, dar ajuta, se transforma in obiective concrete, spre care tinzi si alergi sa devina realitate), am luat decizii majore (sau cel putin eu asa le vad). Una dintre ele ar fi ca nu mai vreau si nu mai simt nevoia sa ma plang la tot pasul de tot ceea ce mi se intampla! E firesc, mai am scapari, dar in rest, le tin pentru mine si le gasesc rezolvare! Mi se pare o forma mult mai buna de a relationa cu oamenii apropiati, fara a-i mai incarca si impovara cu nebuniile trecatoare, cu supararile efemere sau cu gandurile de-o secunda.
De ce fac toate astea? Pentru ca simt ca vreau sa ajung la un echilibru datator de forta, de acumulare de resurse interioare care sa imi dea toata increderea din lume ca singura le pot face pe toate. Sau aproape pe toate! Suna a independenta idealista, utopica! Sau doar o forma extinsa de autocontrol asupra propriei existente!
Asa ar trebui sa fi si un curs valutar bnr la zi euro. Un curs echilibrat.
Aseara zeci de cuvinte mi-au acaparat creierul, gandurile, sufletul si am renuntat la tot ce planuisem! Nu erau lucruri noi cele pe care le auzeam, dar nu cred ca doream sa le aud. Mai ales, in momente in care simti ca pasesti ferm pe poteca pe care singur ti-ai desenat-o, dar a carei final nu stii unde te duce. Insa este drumul tau si te incapatanezi sa il duci la capat, oricare ar fi pretul. Se pare ca echilibrul pe care incerc sa mi-l interiorizez cat mai puternic nu este suficient de “intrinsec” daca au fost suficiente cateva cuvinte si toata energia mi-a fost aruncata la pamant. Si am ales sa fug putin sa imi revin.
Nu e de bine ca sunt inca vulnerabila, dar sunt convinsa ca sunt pe drumul cel bun. Si atunci inima va durea mai putin, sufletul va fi mai usor, eu imi voi gestiona mai bine trairile si impulsurile.
Pana atunci caut, invat, ma descopar!
Un motiv pentru care eram mandra de mine: ma hotarasem sa fac sport, ceva-ul meu necesar, vital, datator de energie la care ma vad nevoita sa renunt pentru altceva la fel de important! A reusit intr-un timp foarte scurt “sa se bage pe sub pielea mea” si sa se instaleze acolo definitiv, sa imi prioritizeze viata si sunt sigura ca in septembrie, imi va demonstra ca toate eforturile si renuntarile vor merita! Eforturi pe care de altfel, eu nu le vad asa, dar pe care le tot puncteaza cei din jur!
Dar sa revin la firul epic! De cand a inceput acest an, dupa o perioada de meditatii, de intocmire de liste de rezolutii (e prima oara cand le scriu, dar ajuta, se transforma in obiective concrete, spre care tinzi si alergi sa devina realitate), am luat decizii majore (sau cel putin eu asa le vad). Una dintre ele ar fi ca nu mai vreau si nu mai simt nevoia sa ma plang la tot pasul de tot ceea ce mi se intampla! E firesc, mai am scapari, dar in rest, le tin pentru mine si le gasesc rezolvare! Mi se pare o forma mult mai buna de a relationa cu oamenii apropiati, fara a-i mai incarca si impovara cu nebuniile trecatoare, cu supararile efemere sau cu gandurile de-o secunda.
De ce fac toate astea? Pentru ca simt ca vreau sa ajung la un echilibru datator de forta, de acumulare de resurse interioare care sa imi dea toata increderea din lume ca singura le pot face pe toate. Sau aproape pe toate! Suna a independenta idealista, utopica! Sau doar o forma extinsa de autocontrol asupra propriei existente!
Asa ar trebui sa fi si un curs valutar bnr la zi euro. Un curs echilibrat.
Aseara zeci de cuvinte mi-au acaparat creierul, gandurile, sufletul si am renuntat la tot ce planuisem! Nu erau lucruri noi cele pe care le auzeam, dar nu cred ca doream sa le aud. Mai ales, in momente in care simti ca pasesti ferm pe poteca pe care singur ti-ai desenat-o, dar a carei final nu stii unde te duce. Insa este drumul tau si te incapatanezi sa il duci la capat, oricare ar fi pretul. Se pare ca echilibrul pe care incerc sa mi-l interiorizez cat mai puternic nu este suficient de “intrinsec” daca au fost suficiente cateva cuvinte si toata energia mi-a fost aruncata la pamant. Si am ales sa fug putin sa imi revin.
Nu e de bine ca sunt inca vulnerabila, dar sunt convinsa ca sunt pe drumul cel bun. Si atunci inima va durea mai putin, sufletul va fi mai usor, eu imi voi gestiona mai bine trairile si impulsurile.
Pana atunci caut, invat, ma descopar!
Inimioare, roz, dragoste fulgeratoare
Asteptarile mi-au fost infirmate de situatia de la “fata locului”. Nici priviri dubioase, nici oameni excesiv de “lipiciosi”, desi ca sa fiu sincera, am ajuns mai devreme cu vreo 15 minute de inceperea concertului, mi-am ocupat locul si nu prea m-am uitat in spate decat sa vad daca sala e plina si daca poate sa cante muzica.
Deci, la concert nimic suparator . Pe strada insa eternii giboni tristi si singuri cu aceleasi replici uzitate. Dar sa-i inteleg, sa am mila si consideratie! O seara minunata asigurata de o trupa incredibila, cu melodii incantatoare!
si multe dulcegarii :) . Cam asa as traduce si sintetiza eu ziua de astazi. Zi in care ne amintim brusc dragostea pe care o purtam celui/celei de langa noi si ne purtam ireprosabil pana …maine. Cand revin si reprosurile si supararile si micile isterii aparute din orice. Conteaza ca astazi suntem minunati si ne aratam sentimentele pure si nepatate.
Povesteam cu cineva de ce sunt impotriva acestei zilei si evident, pana sa vina raspunsul din partea mea, am primit si justificarea din partea interlocutorului: “pentru ca nu ai prieten”! Daca am sau nu, acesta nu este argumentul si nici motivul pentru care nu imi place ziua! Nu imi place din cauza epatarii care depaseste cotele firesti, din cauza existentei unei zile similare in Romania, dar ni se pare mai “cool” sau mai “sexy” sa o imprumutam de la altii. Ma uitam de multe ori la cuplurile care ma sfidau prin fericirea lor exaltata si prin perfectiunea atinsa in doi. Si ma uitam si zambeam fortat: exact cei care simt nevoia asta, de a arata tuturor ce si cat si cum simt, sunt exact acele cupluri care nu ma inspira, nu ies cu nimic in evidenta, nu sunt pe gustul meu si nici nu mi se pare ca au ceva-ul ala care sa imi starneasca invidia.
In acest context, in cateva ore, ma pregatesc de un experiment. Anca a scris de un alt tip de experiment. La mine e si experiment e si provocare :) . Imaginati-va: concert Directia 5, de Ziua Indragostitilor, afis cu inimioare, lume indragostita si eu, mica si singura in gura lupilor. Astept sa vad cate priviri pline de mila atrag :) )! Caci nu exista ganduri atenuante: prietenul ei e departe, nu ii place trupa, nu a putut sa vina sau ma rog, alte astfel de argumente.
Deci, la concert nimic suparator . Pe strada insa eternii giboni tristi si singuri cu aceleasi replici uzitate. Dar sa-i inteleg, sa am mila si consideratie! O seara minunata asigurata de o trupa incredibila, cu melodii incantatoare!
si multe dulcegarii :) . Cam asa as traduce si sintetiza eu ziua de astazi. Zi in care ne amintim brusc dragostea pe care o purtam celui/celei de langa noi si ne purtam ireprosabil pana …maine. Cand revin si reprosurile si supararile si micile isterii aparute din orice. Conteaza ca astazi suntem minunati si ne aratam sentimentele pure si nepatate.
Povesteam cu cineva de ce sunt impotriva acestei zilei si evident, pana sa vina raspunsul din partea mea, am primit si justificarea din partea interlocutorului: “pentru ca nu ai prieten”! Daca am sau nu, acesta nu este argumentul si nici motivul pentru care nu imi place ziua! Nu imi place din cauza epatarii care depaseste cotele firesti, din cauza existentei unei zile similare in Romania, dar ni se pare mai “cool” sau mai “sexy” sa o imprumutam de la altii. Ma uitam de multe ori la cuplurile care ma sfidau prin fericirea lor exaltata si prin perfectiunea atinsa in doi. Si ma uitam si zambeam fortat: exact cei care simt nevoia asta, de a arata tuturor ce si cat si cum simt, sunt exact acele cupluri care nu ma inspira, nu ies cu nimic in evidenta, nu sunt pe gustul meu si nici nu mi se pare ca au ceva-ul ala care sa imi starneasca invidia.
In acest context, in cateva ore, ma pregatesc de un experiment. Anca a scris de un alt tip de experiment. La mine e si experiment e si provocare :) . Imaginati-va: concert Directia 5, de Ziua Indragostitilor, afis cu inimioare, lume indragostita si eu, mica si singura in gura lupilor. Astept sa vad cate priviri pline de mila atrag :) )! Caci nu exista ganduri atenuante: prietenul ei e departe, nu ii place trupa, nu a putut sa vina sau ma rog, alte astfel de argumente.
Zilele însorite
Mă frământă o chestiune de ceva vreme. Veniturile mele și ale prietenului meu se pare că nu sunt suficiente nici măcar pentru un trai decent. Mă gândesc să fac școala de șoferi și nu știu cum să fac rost de bani. Aș avea nevoie de circa 10 milioane de lei vechi pentru tot ce înseamnă obținerea permisiului. Mi-ar plăcea și mie totuși să conduc și într-un mod real în afară de jocuri cu mașini online, pe care le iubesc pentru că îți dau un sentiment frumos de competiție.
În ceea ce privește școala de șoferi mi se pare incredibil că mai mult de 30% din suma asta de 10 milioane de lei vechi se duc pe taxe cître tot felul de servicii. Trebuie să îți scoți cazierul, să îți faci fișa medicală și examen psihologic, să plătești nu știu cât în contul Poliției Române, să dai nu știu cât taxa de examen și să plătești și permisul. Școala efectiv e undeva la 7 milioane, mai puțin de atât, dar am rotunjit pentru a vă face o idee despre ce înseamnă taxe. Restul, până la zece milioane jumate de lei vechi reprezintă taxele pentru alte acte și facilități de care ai nevoie pentru ca în final să ai permisul de conducere în mână.
Dar și cand o să îl am în mână, o să fiu un mic pilot de formula 1. Presimt. Eeee... glumesc evident, cred că o să îmi fie destul de frică la început așa că o sa fiu un șofer cât mai responsabil și niciodată nu o să merg pe linia de tramvai pentru că acum, excat aștia mă enervează cel mai mult în orașul ăsta care este capitala României, faptul ca toți șoferii consideră că linia de tramvai este încă o bandă în plus pentru ei, iar cei aflați în tramvai stau și așteaptă după ei.
În ceea ce privește școala de șoferi mi se pare incredibil că mai mult de 30% din suma asta de 10 milioane de lei vechi se duc pe taxe cître tot felul de servicii. Trebuie să îți scoți cazierul, să îți faci fișa medicală și examen psihologic, să plătești nu știu cât în contul Poliției Române, să dai nu știu cât taxa de examen și să plătești și permisul. Școala efectiv e undeva la 7 milioane, mai puțin de atât, dar am rotunjit pentru a vă face o idee despre ce înseamnă taxe. Restul, până la zece milioane jumate de lei vechi reprezintă taxele pentru alte acte și facilități de care ai nevoie pentru ca în final să ai permisul de conducere în mână.
Dar și cand o să îl am în mână, o să fiu un mic pilot de formula 1. Presimt. Eeee... glumesc evident, cred că o să îmi fie destul de frică la început așa că o sa fiu un șofer cât mai responsabil și niciodată nu o să merg pe linia de tramvai pentru că acum, excat aștia mă enervează cel mai mult în orașul ăsta care este capitala României, faptul ca toți șoferii consideră că linia de tramvai este încă o bandă în plus pentru ei, iar cei aflați în tramvai stau și așteaptă după ei.
Plec…
Ultima seară în România…plec la ai mei în vacanţă.Sper doar să ajung cu bine la ei…şi apoi să ajungem toţi bine în România.
Vreau o vară frumoasă…plină de momente de neuitat.Sa merg la cumpărături în Madrid până îmi obosesc maxim picioarele,să umblu cum vreau eu prin Madrid pentru că acolo nimeni nu mă ştie.Sunt liberă să fac ce vreau fără să-mi pese de cei din jurul meu.
Vreau acolo la mare,vreau să mă plimb şi cu Roxy la cumpărături…să vizitez Madridul de dimineaţa până seara,să fac multe poze,să petrec mult timp cu familia.
Vreau să îmi găsesc timp să mai scriu pe blog.Până atunci pupăcesc dulce
Vreau o vară frumoasă…plină de momente de neuitat.Sa merg la cumpărături în Madrid până îmi obosesc maxim picioarele,să umblu cum vreau eu prin Madrid pentru că acolo nimeni nu mă ştie.Sunt liberă să fac ce vreau fără să-mi pese de cei din jurul meu.
Vreau acolo la mare,vreau să mă plimb şi cu Roxy la cumpărături…să vizitez Madridul de dimineaţa până seara,să fac multe poze,să petrec mult timp cu familia.
Vreau să îmi găsesc timp să mai scriu pe blog.Până atunci pupăcesc dulce
Abonați-vă la:
Postări (Atom)